Consiliul Judeţean Prahova a recepţionat proiectul finanțat din fonduri europene „Construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă, orașul Breaza, Județul Prahova”, realizat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.
Investiţia a constat în reabilitarea și refuncționalizarea construcției existente și mansardarea în volumul podului a clădirii pentru crearea de noi spații necesare procesului educațional din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Breaza. Amenajarea noilor săli de clasă, a cabinetelor și a celorlalte spații s-a făcut astfel încât întreaga clădire să răspundă nevoilor specifice și individualizate ale copiilor, în raport cu tipul dizabilităților pe care aceştia le aveau.
„Condiţia primă a civilizaţiei este să avem grijă de cei aflaţi în dificultate, să încercăm să-i ajutăm şi să-i intregrăm în societate. Mai ales când vine vorba de copii cu dizabilităţi, responsabilitatea este cu atât mai mare. Mă bucur că 131 elevi înscriși la Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Breaza vor beneficia de condiţii foarte bune şi că se va putea asigura sprijin pentru alţi 250 elevi cu cerințe educative speciale din școlile de masă din zona Azuga – Câmpina. La şcoala specială din Breaza, avem 14 clase dotate complet, un teren de sport, cabinete de logopedie şi kinetoterapie, se pot face tratamente senzoriale. De asemenea, s-a montat un ascensor şi s-au construit rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități. Este un proiect de suflet şi mă bucur că l-am putut duce la bun-sfârşit şi că putem să-i ajutăm un pic pe aceşti copii greu încercaţi, dar cu suflet mare”, a declarat Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
Valoarea totală a proiectului a fost de 9.010.339 de lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională a fost de 5.826.954 de lei. Diferența de 3.183.384 de lei a fost contribuția Consiliului Județean Prahova.
„Folosirea fondurilor europene este esenţială dacă vrem să dezvoltăm infrastructura Prahovei. Avem proiecte în care raportul dintre banii proprii şi fondurile externe este de 1 la 20. Sunt foarte mulţumit de ceea ce am putut realiza la şcoala specială de la Breaza. Mă bucur pentru cei mici că primesc o şansă, pentru că sunt nişte proiecte educaţionale deosebite derulate de conducera instituţiei. Ştiu că nu sunt rezolvate toate problemele din sistemul de asistenţă socială şi că mulţi prahoveni care au diverse dizabilităţi, fie ei copii sau adulţi, nu primesc încă tot sprijinul de care ar avea nevoie. Îi asigur însă că facem eforturi, iar acest proiect important dus la finalizare arată că lucrurile încep să se mişte în direcţia pe care ne-o dorim”, a concluzionat Iulian Dumitrescu.