Povestea de astăzi este despre un personaj atipic. Nu are diplome, lucrări ştiinţifice, nu are cursuri de perfecţionare, dar are ceva ce multora dintre noi ne lipseşte: dorinţa şi curajul de a-ţi urma visul. Numele de Gabriel Cernat poate că nu spune multe, dar lucrările…
Despre doctorul Valeriu Zaharia, cel pentru care Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti i-a fost şi serviciu, şi casă, şi masă, şi familie, am tot auzit. Însă i-au cunoscut harul, ştiinţa şi devotamentul, peste 40.000 de persoane pe care le-a tratat în secţia de Neurochirurgie.…
A bătut Prahova în lung şi-n lat, a intrat în şcoli, în unităţi militare, în penitenciare, în centre de asistenţă socială, în comunităţi defavorizate, pentru a le vorbi celor de acolo despre subiecte considerate tabu: HIV/SIDA, boli cu transmitere sexuală, despre colectivitatea masculină închisă, iar…
Ne alegem meseria sau este ea cea care ne „cheamă“? Pentru Mărgărit Ichim, din Valea Doftanei, lucrurile s-au combinat. Când a fost să-şi aleagă drumul, a optat să fie tâmplar, doar că în urmă cu vreo 15 ani a descoperit sculptura. Fără studii, doar cu…
Un om cu viziune, cu ceva tact managerial, dornic să facă treabă „acasă“ şi să demonstreze că performanţă se face şi în mediul rural. Cam aşa ar putea fi descrisă, pe scurt, Steluţa Elena Pralea, profesor de Informatică şi, din 2013, directorul Liceului Tehnologic „Carol…
Sunt mai bine de trei decenii de când regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu a fost schimbat. Momentele din decembrie ’89 au venit la pachet cu haos generat de manipulare şi lipsa de comunicare, dar şi cu mult sânge vărsat de oameni nevinovaţi. Unul dintre…
Corina Popa este una dintre persoanele care te corectează în cel mai prietenos mod. În rime, fie haioase, fie cu tâlc, postate pe pagina de facebook „Şcoala de gramatică“, îţi explică formele corecte ale exprimării în limba română. Încearcă să le explice tuturor celor cu…
Când vorbeşti despre acţiunile filantropice organizate, care aduc sub aceeaşi „umbrelă“ cauze locale, pe de-o parte, persoane şi companii dornice să se implice, pe de altă parte, în judeţul nostru, toate drumurile duc către Fundaţia Comunitară Prahova. O proiect care a început să se contureze…
Pentru Andrei Octavian Dobre, profesor la Colegiul Naţional „Nichita Stănescu“ din Ploiești, Matematica este, deopotrivă, pasiune, profesie, un „joc“ prin care doreşte să-şi modeleze elevii în a gândi corect, logic şi rapid. De-a lungul timpului, prin modul de abordare a „ştiinţei cifrelor“, dar şi prin…
La numai 33 de ani, câmpineanul Cosmin Dumitrache a reuşit, alături de braşoveanul Dan Dinu, să ajungă în prim-planul atenţiei naţionale prin realizarea celui mai amplu documentar despre ţara noastră. Ideea a prins „sâmânţă“ prin 2010, când Dan Dinu a început să imortalizeze imaginea fascinantă…
Cu acordul dumneavoastră, folosim cookie-urile în vederea evaluării și analizării cotei de utilizare a paginii de internet.