Contractul de reabilitare și modernizare a drumului DJ 102I, Valea Doftanei – Brădet, a fost semnat, pe 1 martie, la Valea Doftanei. Proiectul a fost inițiat și susținut de Consiliile Județene Prahova și Brașov, iar finanțarea acestuia se va face din bugetul de stat, prin Compania Națională de Investiții, și din bugetele celor două administrații publice județene.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, drumul va avea aproape 26 km și va aduce beneficii majore locuitorilor de pe Valea Doftanei. Pe lângă fluidizarea traficului, această investiție creează oportunități de dezvoltare economică în zonă. Valoarea totală a proiectului este de 642 milioane lei, din care 11,2 milioane lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Prahova. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 42 de luni.

„Mă bucur că, odată cu semnarea contractului pentru drumul Valea Doftanei – Brădet, am avut confirmarea că urmează să primim aprobare și finanțare de la Ministerul Transporturilor pentru drumul Bănești – Câmpina – Valea Doftanei. Vom crea asftfel o alternativă la aglomerația rutieră de pe DN1 București – Brașov”, a declarat Iulian Dumitrescu.

Semnarea contractului de proiectare și execuție a DJ102I, Valea Doftanei – Brădet, a avut loc în comuna prahoveană Valea Doftanei, în prezența prim-ministrului Nicolae Ciucă , a viceprim-ministrului și ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a ministrului Dezvoltării, Cseke Attila și a ministrului de Interne, Lucian Bode.