IULIAN DUMITRESCU, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova: „Modernizarea drumurilor din Prahova este o prioritate a mandatului meu de președinte al Consiliului Județean. Iată că am reușit să atragem fonduri europene pentru modernizarea Drumului Judeţean 720, pe raza localităţilor Floreşti şi Filipeştii de Pădure, până la ieşirea spre Dâmboviţa. Îmbunătățirea infrastructurii rutiere va aduce dezvoltare economică și creșterea calității vieții prahovenilor. “

O lucrare mult aşteptată de prahoveni şi dusă la îndeplinire de actuala conducere a Consiliului Judeţean Prahova este cea privind modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean (DJ) 720 (limita judeţului Dâmboviţa- Diţeşti – Filipeştii de Pădure – Călineşti – DN1).

În acest sens, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a semnat contractul privind execuția lucrărilor pentru obiectivul: ”Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene identificate în Prioritatea 1 a Regiunii Sud Muntenia – traseul regional 2 – tronsonul Prahova – DJ 720 (km.15+500- km. 30+000)”. Proiectul este finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6 „Îmbunătățirea Infrastructurii Rutiere De Importanță Regională”, Prioritatea de investiții 6.1. „Stimularea Mobilității Regionale Prin Conectarea Nodurilor Secundare Și Terțiare La Infrastructura Ten-T, Inclusiv a Nodurilor Multimodale”.

Impactul pe care proiectul îl va avea în zona din vestul județului Prahova este semnificativ, având în vedere sectoarele economice vizate de acesta. Astfel, reabilitarea și modernizarea sectorului de drum precizat au în vedere, în primul rând, conectivitatea cu rețeaua TEN-T prin intermediul drumului european E 60 (DN 1). Pe de altă parte, se va îmbunătăți conexiunea cu restul Prahovei, cu celelalte județe din Regiunea Sud-Muntenia, precum și cu celelalte regiuni ale țării în privința industriei petroliere, alimentare, chimice, materielelor de construcții și a economiei, în general.

Necesitatea realizării investiției este dată de starea tehnică necorespunzătore a infrastructurii rutiere, în special a podurilor de pe tronsonul de drum respectiv. Acestea, aflate la la Filipeştii de Pădure peste râul Roşioara (km 20+070,50) şi la Floreşti peste râul Proviţa (km 24+366) şi peste râul Prahova (km 27+266,60), precum şi pasajul de cale ferată la km 29,314 (km CF 81 + 930), aflat tot în localitatea Floreşti, vor fi modernizate sau refăcute integral, după caz.

Conform indicatorilor tehnici aprobaţi, drumul va fi prevăzut cu trotuare, staţii pentru transportul public şi alveole construite/modernizate, parapete de protecţie, indicatoare rutiere pe consolă alimentate cu celule fotovoltaice, benzi rezonatoare, parcări. Pe partea de scurgere a apelor, vor fi realizate/amenajate rigole, sanţuri, podeţe, guri de scurgere.

Lucrările sunt realizate de către Asocierea de firme SC CONI SRL (lider de asociere) – HYDROSTROY AD (asociat). Valorea proiectului este de 85.394.936,73 lei (inclusiv TVA), dintre care CJ Prahova va acoperi cheltuielile neeligibile.
Durata de realizare a investiției este de 18 luni.