Astăzi, la Sky Events din Păulești, a avut loc lansarea programului „Boardul de Sustenabilitate”, o inițiativă coordonată de Coca-Cola HBC România, Coca-Cola România și Federația Fundațiile Comunitare din România.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației locale și centrale, mediului de afaceri și organizațiilor non-guvernamentale pentru a explora modalități concrete de promovare a sustenabilității și a colaborărilor intersectoriale.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a participat alături de prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, și de primarul Municipiului Ploiești, Mihai-Laurențiu Polițeanu, subliniind importanța implicării autorităților locale în inițiativele care au un impact real asupra comunității.
„Boardul de Sustenabilitate reprezintă un exemplu concret de colaborare intersectorială. Este o inițiativă care pune comunitatea pe primul loc, iar autoritățile locale sunt pregătite să susțină astfel de proiecte prin măsuri concrete și parteneriate solide,” a declarat Virgiliu-Daniel Nanu.
Evenimentul a fost structurat astfel încât să evidențieze trei direcții principale. Prima a vizat prezentarea programului și a primelor proiecte implementate în Ploiești, alături de lideri din mediul privat și ONG-uri, pentru a sublinia impactul acestor inițiative asupra comunității locale. A doua direcție a abordat importanța colaborării cu autoritățile locale, o temă centrală care a scos în evidență beneficiile parteneriatelor public-private pentru dezvoltarea sustenabilă.
În cele din urmă, discuțiile s-au concentrat pe inspirație din proiecte cu impact, prin exemple de bune practici implementate la nivel național, oferind modele valoroase pentru viitoare colaborări.
Acest dialog a evidențiat necesitatea implicării tuturor actorilor relevanți pentru a răspunde provocărilor comunității și pentru a dezvolta soluții durabile.
Consiliul Județean Prahova își reafirmă angajamentul de a sprijini astfel de inițiative, contribuind la consolidarea parteneriatelor strategice și inovatoare care aduc beneficii reale locuitorilor județului.