În baza parteneriatului dintre Consiliul Judeţean Prahova şi OMV Petrom, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti beneficiază de o suplimentare, cu circa 2 milioane de euro, a contribuţiei pentru modernizarea blocului operator. Aceasta se adaugă sponsorizării în valoare de 3 milioane de euro din 2022. Banii sunt dedicați reabilitării sălilor de operații prin dotarea cu aparatură medicală modernă.

Iulian Dumitrescu, Președinte al Consiliului Județean Prahova: „În ultima perioadă, Consiliul Județean Prahova a făcut investiții consistente și susținute pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite prahovenilor. Încurajez companiile din județul Prahova, după modelul parteneriatului cu OMV Petrom, să ni se alăture și să întoarcă în comunități o parte din valoarea creată de prahoveni.”

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Sănătatea oamenilor noștri și a comunităților în care suntem prezenți este prioritară pentru noi. Mă bucur că putem contribui la îmbunătățirea serviciilor medicale pe care le oferă Spitalul Județean și sunt impresionată de progresul remarcabil cu modernizarea primelor 7 săli de operații. Cu această nouă contribuție, suntem mai aproape de modernizarea completă a acestei unități vitale pentru comunitatea prahoveană. Le mulțumesc tuturor profesioniștilor din cadrul spitalului și autorităților locale pentru că au făcut posibil acest proiect.”

Spitalul de Urgență Ploiești este cea mai importantă unitate medicală din județul Prahova, fiind singurul spital din zonă cu secții de chirurgie plastică, micro-chirurgie reconstructivă și tratare a pacienților cu arsuri.

În cursul anului trecut au fost dotate cu echipamente 7 dintre cele 13 săli de operație ale spitalului. Urmează ca alte 4 sa fie dotate cu echipamente medicale moderne. Acestea includ: 1 masă și 2 platforme electrochirurgicale pentru chirurgie generală, 2 mese și platforme electrochirurgicale pentru neurochirurgie, 1 platformă electrochirurgicală pentru chirurgie urologică, 2 aparate de anestezie de înaltă performanță, o linie completă pentru operații de laparoscopie și de toracoscopie, un aspirator chirurgical, 13 sisteme de sterilizare a aerului etc.