O nouă investiție a Consiliului Județean Prahova la Spitalul Județean de Urgență Ploiești (SJUP) a fost recepționată astăzi. Este vorba de un spital modular amplasat în curtea secției de pneumologie a SJUP din Ploiești. Valoarea investiției este de 14.628.837,93 lei, iar finanțarea a fost asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
”Prahovenii au acum un spital modular care ne va ajuta să răspunde mai bine oricăror crize sanitare. Prin investiția în spitalul modular am reușit să creștem numarul de paturi de terapie intensivă ale Spitalului Județean de la 30 la 42. Avem un total de 32 de paturi de spital noi, circuite și echipamente specifice pentru răspund la criză sanitară. Continuăm investițiile în creșterea calității serviciilor de sănătate oferite prahovenilor” a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Spitalul modular are 2 saloane de terapie intensivă (ATI), 2 izolatoare și 4 saloane. Acesta este dotat cu aparatură medicală și echipamente de ultimă generație, cum ar fi: ventilatoare mobile (4) și invazive (12), injectomate (46), monitoare pentru pacienți (20), stații de monitorizare (4), EKG (3), Holter TA (2), defibrilatoare (2), pulsoximetre (2), paturi de triaj (20), paturi ATI (12), rafturi de depozitare din inox (3), mese de lucru din inox (2), noptiere (20), dulapuri de depozitare (5) și vestiar (10), precum și scaune pentru transportul pacienților (3).
Au fost realizate circuite dedicate pentru pacienți, medici, materiale curate și murdare. Medicii vor beneficia de vestiare dedicate. Spitalul modular a fost dotat cu instalații de ventilare și climatizare, atât pentru respectarea limitelor admisibile de puritate a aerului prevazute pentru clasele de încăperi specifice spitalelor, cât și pentru realizarea condițiilor de confort pentru acomodarea pacienților și desfășurarea activităților spitalicești. Pentru ventilarea spațiilor și asigurarea unui nivel de presiune negativă ce va asigura limitarea răspândirii virușilor, s-au prevazut 4 sisteme de ventilare ce deservesc cele 4 tronsoane de clădire.
Specialitățile acestui spital sunt ATI, Medicină internă și Pneumologie. SJUP va asigura, din fonduri proprii, materialele consumabile precum și orice alte echipamente necesare functionării spitalului modular. De asemenea, SJUP va asigura personalul medical necesar operării spitalului modular la capacitate maximă.