Un om cu viziune, cu ceva tact managerial, dornic să facă treabă „acasă“ şi să demonstreze că performanţă se face şi în mediul rural. Cam aşa ar putea fi descrisă, pe scurt, Steluţa Elena Pralea, profesor de Informatică şi, din 2013, directorul Liceului Tehnologic „Carol I“, din Valea Doftanei. În 2020, în anul pandemiei, înregistra o premieră pentru Prahova, fiind singurul manager al unei unităţi de învăţămând rurale recompensat cu premiul: „Directorul Anului 2020 pentru Inovare” al Galei organizate de Asociația pentru Valori în Educație. Însă distincţia este infimă pe lângă ceea ce a reuşit Steluţa Pralea să realizeze în Valea Doftanei.

Originile le are în comuna pe care acum o educă. Din clasa a X-a s-a îndreptat spre Liceul de Chimie din Buşteni, facultatea a urmat-o la Iaşi, studiind Chimie-Fizică, iar din 1994 s-a reîntors în comuna natală ca profesor de Biologie. Cei mai emoţionaţi, dar şi cei mai mândri de această revenire au fost propriii părinţi. „Când am plecat la liceu, la Buşteni, au crezut că şi-au pierdut fata, în sensul că nu voi mai reveni la Valea Doftanei, dar s-au bucurat enorm că am ales Învăţământul şi cea mai mare satisfacţie au avut-o când am optat să predau la Valea Doftanei. Ei au fost oameni simpli şi aici, la ţară, încă se păstrează acel respect aparte pentru un cadru didactic“, ne-a mărturisit dascălul.
Spre Informatică avea să se îndrepte la începutul anilor 2000, pentru că a simţit că este ştiinţa viitorului, dar şi pentru că-şi dorea post de profesor titular, iar la această materie, oferta era una generoasă. A urmat cursuri de specializare, iar din 2003 şi-a îndeplinit visul, reconvertindu-se din „profa’ de Bio’“ în cea de Info’.

Curajul de a schimba „macazul“ i-a deschis noi ferestre. Între 2008-2013 a fost director adjunct al liceului, iar din 2013 a preluat frâiele unităţii de învăţământ care cuprinde patru grădinițe, o școală gimnazială în satul Trăisteni și un liceu, care are în structura sa şi clase de ciclu primar şi gimnazial, în satul Teșila. Unitatea şcolară, cu toate structurile sale, are aproape 650 de elevi și preșcolari.
Cam toţi sunt din Valea Doftanei, deşi oferta educaţională de aici şi rezultatele obţinute de elevi concurează cu unităţile didactice din mediul urban.

Steluţa Pralea susţine că toate reuşitele ţin de munca de echipă, iar ea a ales să fie lider atât în cancelarie, cât şi la clasă şi nicidecum omul rigid şi impunător care nu acceptă alte opinii sau propuneri. Multe dintre lucrurile pe care le-a adaptat la Valea Doftanei recunoaşte că le-a „furat“, dar a avut şi flerul de a vedea care sunt direcţiile spre care se îndreaptă societatea.
Astfel, s-a implicat în diverse proiecte atât guvernamentale, cât şi europene, dotând şcoala cu echipamente de ultimă generaţie, cu camere de supraveghere, i-a trimis pe dascăli la tot felul de cursuri de instruire şi perfecţionare, atât pe domeniul lor de activitate, cât şi pe atragerea de fonduri pentru a ţine pasul cu cerinţele vremii. A format o echipă în care aproape toate cadrele didactice sunt implicate fie în proiecte individuale, fie colective, toate având ca scop îmbunătăţirea calităţii actului educaţional, dar şi a propriului standard de viaţă.

„Educația are nevoie de lideri”
În anul pademiei, 2020, Steluța Pralea a primit premiul: „Directorul Anului 2020 pentru Inovare” al Galei organizate de Asociația pentru Valori în Educație (AVE), o recompensă care a avut la bază următoarele criterii:
✅ a digitalizat întreaga școală, atât partea administrativă, cât și procesul educațional
✅ şcoala implemnetează programe de problem-based learning in STEAM
✅ 90% dintre profesori au urmat module avansate de formare a competențelor digitale
✅ a introdus două specializari noi pentru elevi
✅ abandonul școlar este 0%
Asociația pentru Valori în Educație a acordat, în cadrul Galei, patru premii, plecându-se de la una dintre devizele asociației că „educația are nevoie de lideri”.
„Ca profesor de informatică mi-am dat seama în urmă cu câțiva ani că viitorul înseamnă tehnologie digitală, respectiv educație digitală. În 2020, alături de alte patru școli, am fost școală pilot pentru implementarea unei metodologii realizată de Universitatea Cambridge, pentru stimularea creativității elevilor. A fost o surpriză foarte plăcută. Am aplicat din dorinţa de a concura, dar şi pentru că eram implicaţi în tot felul de proiecte şi am fost aleşi câştigători”, a declarat Steluța Pralea.
La fel de surprinsă a fost când a aflat că la deschiderea anului şcolar 2021-2022, preşedintele României a ales să fie prezent la Valea Doftanei. Dar a fost un moment de mândrie, la fel cum este şi cel în care a primit vizita Principesei Mariei a României. „Am avut nevoie de avizul Casei Regale pentru numele liceului «Carol I», iar pe lângă un răspuns pozitiv, ne-am bucurat şi de vizita Principesei Maria, dar şi de invitaţia de a ne implica în toate activităţile derulate de Casa Regală. Cât despre vizita preşedintelui Iohannis, chiar n-am crezut că va veni la Valea Doftanei, dar a fost o onoare să ne aleagă pe noi, o şcoală din mediul rural“, a completat directoarea.

Viaţa – un proiect amplu cu o infinitate de aplicaţii
Pandemia nu i-a prins pe picior greşit pe elevii şi profesorii de la Valea Doftanei. Dimpotrivă, aveau în derulare proiecte pe învăţământul online, au realizat imediat un domeniu al şcolii la care au fost conectaţi elevii şi astfel s-au adaptat cerinţelor actuale. Este drept că, în zonă, sunt ceva probleme cu semnalul şi accesul la internet.
Dar totul a mers mai departe. Proiectele au continuat, iar unul preferat de elevi a fost cel prin care şcoala a fost dotată de către Asociaţia „Zi de bine!“ cu kit-uri de robotică, în valoare de 30.000 de euro. La fel, nu s-au oprit nici acţiunile de voluntariat, cele ecologice sau cele de combatere a violenţei şi builingului. Încă de mici îi învaţă ce înseamnă realizarea şi implicarea în astfel de situaţii pentru că, dincolo de şcoală, elevul este instruit să perceapă viaţa ca pe un proiect amplu cu o infinitate de aplicaţii. Depinde de fiecare, atunci când devine adult, cum şi câte va accesa. Aşa cum, din perspectiva Steluţei Pralea depinde de fiecare conducere a şcolii de cât de bine o duce instituţia respectivă. „În ziua de azi, cu atâtea surse de finanţare, nu poţi aştepta doar la autorităţile locale să-ţi asigure bugetul, mai ales pentru dotări“, a completat directorul liceului de la Valea Doftanei.

Vorbim, totuşi, despre o şcoală de la ţară unde sunt pregătiţi elevii născuţi şi crescuţi aici. Poate că unitatea didactică le pune la dispoziţie tot ce au nevoie, însă nu de puţine ori, profesorii sau chiar directoarea şcolii s-au văzut nevoiţi să îi învoiască pe elevi sau să le motiveze absenţe pentru că au fost plecaţi cu ai lor la muncă, pentru că au avut vreo problemă în familie şi s-au văzut nevoiţi să doarmă cine-ştie pe unde. Îi ascultă, le cere să fie sinceri, îi înţelege şi îi ajută. Aşa cum le cere tuturor colegilor ei. „Avem, prin programul ROSE, (n.r. proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar și la creșterea ratei de promovare a examenului de Bacalaureat) susţinerea unor ore remediale. De altfel, din discuţiile purtate cu colegii mei, aceştia au înţeles că pregătirea şi notarea unui elev nu constă într-o situaţie de moment. Unii au probleme acasă, alţii suferă de dorul părinţilor, alţii merg la sapă sau la lemne… Sunt copii de la ţară, care muncesc şi trebuie înţeleşi. Eu sunt de părere că nota slabă a unui elev reflectă şi gradul de implicare al dascălului“, ne-a mai spus Steluţa Pralea.

Dificultăţi şi satisfacţii
A fost însă şi un moment dificil în decursul carierei, cel în care fiul său i-a devenit elev. „A fost complicat pentru amândoi. Pentru mine să mă detaşez de «haina» de mama, iar el să mă privească cu aceiaşi ochi ca pe ceilalţi profesori. N-am avut probleme cu el, n-am fost nevoită să-l taxeze la note pentru că a fost un copil isteţ şi învăţa. Acum are 26 de ani şi s-a îndreptat către automobile“, ne-a mărturisit, zâmbind, interlocutoarea noastră.

Recompensele carierei au fost multe, însă una dintre cele mai mari satisfacţii pe care o are Steluţa Pralea este atunci când un fost elev îi devine coleg. „Şi, da, am în colectiv câteva college care mi-au fost şi eleve. Mă bucur că au ales Învăţământul şi au înţeles că este un domeniu care le permite să aibă aici, acasă, şi satisfacţia profesională, dar şi timp pentru viaţa de familie“, a încheiat dascălul.

Foto: CJ Prahova şi arhivă personală Steluţa Pralea