Vineri, 27 martie 2009, la sediul Consiliului Judetean Prahova, presedintele Mircea Cosma si reprezentatul Consiliului Europei pentru guvernare locala, Giovanni di Stasi au inceput promovarea principiilor europene privind buna guvernare a localitatilor.
La dezbateri au participat reprezentantii Prahovei in structurile asociative din cadrul Consiliului Europei – consilierul judetean Ludmila Sfarloaga, primarul orasului Mizil, Emil Proscan, primarul comunei Gorgota, Veronica Ionita, fostul primar al municipiului Ploiesti, Emil Calota si expertul in administratia locala Daniel Popescu.
Promovarea in Romania a proiectului european privind autoguvernarea locala incepe astfel cu judetul Prahova, acceptat ca centru pilot pentru implementarea unei strategii experimentata deja in mai multe tari, printre care Norvegia, Belgia, Italia, Austria, Slovacia, Bulgaria.
Mecanismul incearca sa creeze sinergii intre administratia locala, administratia centrala si Consiliul Europei. Primariile dispuse sa adere la acest proiect vor avea la dispozitie un instrument eficient al guvernarii in spirit european a localitatilor, la baza evaluarii calitatii activitatii acestora aflandu-se respectarea a 12 principii aprobate de catre Comitetul Regiunilor.
Inscrierea in acest tip de competitie se va face in cadrul anului curent, pe baza de voluntariat, in 2010 estimandu-se a avea loc autoevaluarea localitatilor. Evaluarea de catre Consiliul Europei a parametrilor privind calitatea guvernarii, cum ar fi participarea cetateneasca, etica publica, durabilitatea, buna gestiune financiara, va avea loc in anul 2011, localitatile apreciate ca avand rezultate bune primind certificarea europeana de calitate.