La Consiliul Județean Prahova a avut loc astăzi o întâlnire de lucru dedicată beneficiarilor privați ai Programului Tranziție Justă 2021–2027, organizată împreună cu reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, conduși de directorul general Andrei Chivu, și cu echipa Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.

Scopul întâlnirii a fost analizarea stadiului implementării proiectelor finanțate prin acest program și identificarea soluțiilor pentru accelerarea investițiilor, astfel încât acestea să genereze un impact real în economia județului Prahova.

În cadrul discuțiilor, participanții au abordat provocările cu care se confruntă beneficiarii privați, în special întreprinderile mici și mijlocii: procedurile privind avansurile, obținerea garanțiilor bancare, precum și clarificările legate de eligibilitatea TVA-ului.

Programul Tranziție Justă, gestionat de ADR Sud-Muntenia, pune la dispoziția Prahovei fonduri nerambursabile în valoare totală de 277 milioane de euro, destinate investițiilor în economie, mediu și infrastructură. Din cele 88 de milioane de euro alocate IMM-urilor, 167 de milioane au fost deja contractate, însă doar 10 milioane au fost cheltuite până în prezent – un semnal care impune adoptarea unor măsuri rapide și eficiente pentru creșterea gradului de absorbție.

Autoritatea de Management a anunțat deja o serie de clarificări și propuneri legislative pentru simplificarea procedurilor, în sprijinul beneficiarilor.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat necesitatea unei colaborări reale între instituții, mediul privat și autoritățile locale, pentru ca programul să-și atingă obiectivele:
„Prahova are o oportunitate unică de a-și consolida economia locală prin investiții sustenabile, dar succesul acestui program depinde de o colaborare reală între instituții și mediul privat. E momentul să trecem de la birocrație la acțiune.”

Programul Tranziție Justă reprezintă o șansă concretă pentru modernizarea economiei prahovene, crearea de locuri de muncă și creșterea competitivității regionale, prin investiții durabile și orientate către viitor.