Dincolo de peisajele de vis şi renumita caşcavea, deliciul tradiţional românesc care va primi finanţare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) (accesaţi link-ul pentru detalii: https://cjph.ro/doua-obiective-turistice-din-judetul-prahova-vor-primi-finantari-prin-planul-national-de-redresare-si-rezilienta-pnrr/ ), Valea Doftanei vine cu o ofertă bogată de petrecere a timpului liber pentru cei care ajung în această zonă a Prahovei.

Aici veţi găsi meşteri într-ale sculptatului, brodatului, ţesutului, tăbăcăriei şi alte îndeletniciri care, din păcate, încep să piardă teren, deşi fac parte din gama deprinderilor cu care oamenii şi-au câştigat existenţa, de-a lungul timpului. De asemenea, în Valea Doftanei veţi avea ocazia să călătoriţi în timp, să cuprindeţi, în câteva minute, istoria şi imaginea a generaţiilor de ţărani care şi-au făcut veacul în aceste locuri. Despre muzeul sătesc, găzduit de o cameră a casei lui Constantin Clinci, aţi aflat deja. Iar dacă informaţia n-a ajuns la voi, o puteţi parcurge pe site-ul Consiliului Judeţean Prahova: https://cjph.ro/o-camera-cat-un-muzeu-obiecte-de-peste-100-de-ani-si-o-pagina-de-istorie-autohtona-scrisa-cu-sufletul-de-constantin-clinci-din-valea-doftanei-10/

Inspirat de realizarea lui nea Costică, dar pasionat la rându-i în a colecţiona tot felul de obiecte de uz gospodăresc şi articole care au aparţinut generaţiilor anterioare, Benone Ţuţuianu a construit, în gopodăria proprie, un mic muzeu. Nu este foarte cunoscut, pentru că ideea a pornit, cumva, pentru o împlinire sufletească, însă, în momentul în care a văzut că se reaprinde interesul pentru istoria şi civilizaţia satului român muntenesc, de altădată, atunci şi-a deschis porţile şi pentru vizitatori.

Dacă ajungeţi în Valea Doftanei, opriviţi-vă preţ de câteva clipe şi pe strada Şeţu, nr.876, din satul Teşila. O să fiţi întâmpinaţi cu multă căldură şi conduşi într-o încăpere îngustă, dar extrem de bogată prin obiectele pe care le adăposteşte şi poveştile lor. De la război de ţeşut, cu toate accesoriile, obiecte folosite de gospodine la îndeletnicirile casnice, ceasuri vechi, carpetele şi prosoapele lucrate manual, ii sau frânturi din bluzele tradiţionale brodate cu multă migală, preşuri ţesute din cârpe, până la bancnote vechi, ocaua lui Cuza, telefon de război, ghiozdan de lemn, dolniţe şi multe alte obiecte care, pentru cei mai tineri dintre noi, sunt adevărate necunoscute. Până şi cuvintele care le descriu au trecut în rândul arhaismelor.

Benone Ţuţuianu a fost genul de om bun la toate. A fost strungar de meserie, dar a cioplit în piatră, i-a plăcut să şi construiască, iar astăzi, este cunoscut, în zonă ca printre puţinii care mai ştiu şi practică tăbăcăria.

Pasionat însă de tradiţiile româneşti şi de a colecţiona tot felul de obiecte care au aparţinut bunicilor şi străbunicilor noştri, prahoveanul s-a trezit cu o serie de obiecte adunate de peste tot, de pe la târguri, donate de către alte persoane, alese în urma demolărilor caselor din sat sau din împrejurimi sau, pur şi simplu, adunate de prin familie. Astfel, pentru a le găsi un loc adecvat, unde să le pună în valoare, Benone Ţuţuianu a ridicat o nouă cameră, devenită astăzi loc de expoziţie.

De-a lungul timpului, de isprava sa au mai auzit şi alţii, a mai fost şi mediatizat, unii i-au trecut pragul, iar un englez i-a propus chiar să-i cumpere muzeul cu totul. A refuzat! Cum să-şi vândă parte din suflet? Cât de multe ar înţelege străinu’ din viaţa omului de la ţară, de aici? Cum ar şti să pronunţe şi să explice termeni precum „vârzari“, „zgârbaci“, „şteand“ şi multe alte?

Este încurajat şi ajutat în „nebunia“ sa de către soţie. Au doi băieţi, dar nu i-a văzut aşa încântaţi de pasiunea lor. Speră însă, ca după ce n-or mai fi, să păstreze această parte a moştenirii. Dar, până atunci, Benone Ţuţuianu continuă să scotocească după „vechituri“ pe care le recondiţionează şi le conferă valoarea cuvenită.

După câteva minute petrecute în muzeul de aici, unde intrarea este gratuită, dar puteţi face donaţie pentru întreţinerea şi achiziţii de noi obiecte, veţi pleca mult mai bogaţi, dar, în acelaşi timp şi copleşiţi de nostalgia amintirilor copilăriei. Pentru că este imposibil să nu găsiţi vreun colţişor sau vreun obiect care să nu vă poarte în timp, în gopodăria bunicilor…