Pentru România şi implicit pentru Judeţul Prahova, anul 2018 are o semnificaţie cu totul specială, deoarece este anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri din 1918.
Aniversarea acestuia trebuie să se realizeze printr-o viziune integrată, pe coordonatele unității, coeziunii și consensului național.
Consiliul Județean Prahova a acordat constant o atenție deosebită acțiunilor și evenimentelor, ce marchează sărbătorirea Centenarului.
Astfel, la începutul anului, în Parcul Memorial "Constantin Stere" de la Bucov, a fost lansat proiectul intitulat ,"Aleea Făuritorilor Marii Uniri", prin care se intenţionează amplasarea a 14 statui, ce reprezintă o parte din personalităţile implicate în realizarea Marii Uniri.
În luna aprilie, a fost amplasat primul bust, care îl reprezintă pe Ion Inculeţ, marele patriot basarabean şi preşedinte al Sfatului Ţării, iar ulterior a fost amplasat și bustul lui Ion I.C.Brătianu.
Pentru a continua proiectul dedicat făuritorilor Marii Uniri, vineri, 12 octombrie 2018, a avut loc ceremonia de dezvelire a bustului ce îl reprezintă pe Pantelimon Halippa.
Prezent la eveniment, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă a evocat personalitatea celui care și-a pus viața în slujba realizării acestui deziderat, primul preşedinte al Sfatului Țării în momentul când s-a votat unirea Basarabiei cu România.
În acea epocă de mari transformări, Pantelimon Halippa a militat constant pentru unirea tuturor românilor, astfel încât anul 1918 a devenit anul de referință în istoria poporului român.
Vicepreședintele Ludmila Sfîrloagă a menționat că avem datoria morală să aducem în prim plan figurile marcante care au contribuit la realizarea visulului românilor de veacuri - unirea. De aceea, prin dezvoltarea Proiectului Cultural "Aleea Făuriotorilor Marii Unirii”, generaţiile viitoare vor avea elemente concrete de patrimoniu, care să le amintească de generația unionistă.












