Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Mario Dan Soare, se află în aceste zile la Luxemburg, unde participă la întâlniri de lucru cu experții BEI – JASPERS, reprezentând Consiliul Județean Prahova și pe președintele Virgiliu-Daniel Nanu în cadrul discuțiilor dedicate dezvoltării infrastructurii de apă și apă uzată din județ. La întâlniri participă, de asemenea, Directorul General al HIDRO PRAHOVA S.A. și reprezentanții consultantului Eptisa, echipa implicată în pregătirea „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova”, un program amplu de investiții care vizează modernizarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în mai multe localități din județ.
Consultantii de la JASPERS, sub coordonarea Bancii Europeane de Investiții si Comisiei Europene, oferă sprijin de specialitate pentru pregătirea proiectelor mari de infrastructură, astfel încât acestea să îndeplinească standardele europene și să poată accesa finanțare din fondurile Uniunii Europene.
Participarea delegației prahovene la aceste întâlniri face parte din demersurile Consiliului Județean Prahova de a pregăti proiecte solide de investiții, capabile să aducă în județ finanțări europene și să asigure servicii moderne, sigure și durabile de apă și canalizare pentru comunitățile locale.





