Joi, 26 iunie, pe Esplanada Palatului Administrativ din Ploiești, a avut loc ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național – un moment cu o profundă încărcătură simbolică pentru conștiința identitară a românilor.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența reprezentanților instituțiilor locale și centrale: Prefectura Județului Prahova, Primăria Municipiului Ploiești, Garnizoana Ploiești, Camera Deputaților, alături de cetățeni veniți să onoreze simbolul unității și demnității naționale. Consiliul Județean Prahova a fost reprezentat de vicepreședintele Vlad Dumitrescu.
Ziua Drapelului Național este marcată anual în România începând cu anul 1998, în baza Legii nr. 96/1998, pentru a celebra data de 26 iunie 1848 – momentul în care tricolorul a fost recunoscut oficial ca steag național al țării. Cu toate acestea, originile simbolice ale tricolorului coboară până în 1834, când voievodul Alexandru Ghica l-a atribuit armatei Țării Românești, iar consfințirea în forma verticală cunoscută astăzi a fost realizată în timpul Revoluției de la 1848.
Roșu, galben și albastru nu sunt doar culori; sunt expresia unei istorii marcate de sacrificiu, solidaritate și aspirație. Drapelul a fost martor al luptelor pentru independență, al Marii Uniri, al rezistenței și renașterii. Astăzi, el rămâne un reper vizual și simbolic al suveranității, al statului de drept și al valorilor democratice.
Într-o lume în continuă schimbare, drapelul ne oferă un punct de sprijin – o legătură cu valorile fundamentale ale poporului român.
La mulți ani, România! La mulți ani, Tricolor!